Conform datelor bazate pe cererile din farmacii, furnizate de IMS Health şi publicate recent de Forbes, peste 250 de milioane de medicamente au fost prescrise de psihiatri în Statele Unite, în anul 2009. Dintre acestea, cel mai des prescris a fost în mod categoric Xanax - aproape 50 de milioane de prescripţii anual pentru Xanax (sau echivalentul generic, alprazolam), ceea ce înseamnă că în fiecare secundă (sau mai puţin) există o prescripţie de Xanax în America.

Topul 15 al vânzărilor în anul 2009 este următorul:

1. Xanax (anxiolitic)
2. Ambien (sedativ)
3. Lexapro (antidepresiv)
4. Ativan (anxiolitic)
5. Neurontin (anxiolitic şi pentru epilepsie)
6. Klonopin (idem)
7. Zoloft (antidepresiv)
8. Cymbalta (antidepresiv)
9. Adderall şi alte săruri de amfetamină, ca Ritalin etc. (pentru ADHD)
10. Effexor (antidepresiv)
11. Seroquel (schizofrenie, tulburare bipolară, depresie majoră)
12. Desyrel (antidepresiv)
13. Valium (anxietate, epilepsie, insomnie)
14. Celexa (antidepresiv)
15. Prozac (antidepresiv, foarte prescris în anii '90 şi intrat în cultura populară, îndeplinind acelaşi rol social în destigmatizarea depresiei precum Valiumul cât priveşte anxietatea în anii '70) 

Sunt cifre-record de vânzări, care apar într-o cultură în care vreme de decenii s-au tras semnale de alarmă cu privire la consumul în exces al unor astfel de medicamente. Deşi Xanaxul ocupă primul loc în acest clasament, totuşi,
cu 169 de milioane de prescripţii în 2009, antidepresivele înregistrează vânzări de două ori mai mari ca anxioliticele.

Astăzi se vorbeşte despre Statele Unite ca despre "a Xanax nation". Apărut în 1981, drept succesor al Valiumului (Diazepam, inventat la începutul anilor '60 şi atât de utilizat de americani în anii '70), Xanaxul a fost utilizat în tulburările anxioase şi atacurile de panică şi a înregistrat încă de la început un uriaş succes. Cel puţin în atacurile de panică s-a dovedit indispensabil, ele părând rezistente la administrarea de Valium. Totodată, în anii '80, odată cu utilizarea explozivă a Xanaxului, au fost popularizată şi ideea atacurilor de panică, o afecţiune ce părea cândva foarte rară şi care astăzi este larg cunoscută.

Unele dintre aceste medicamente provoacă îngrijorări (precum Adderall, prescris pentru ADHD, dar care e suspect că ar putea declanşa psihoze; ori cel mai popular antipsihotic, Seroquel, utilizat uneori pentru insomnie şi agitaţie în boala Alzheimer - uzuri care nu au fost bine studiate).

O îngrijorare mai largă e legată de faptul că firmele de medicamente au tăiat în general fondurile pentru cercetare şi pentru crearea de noi medicamente. Totuşi, mai ales în ceea ce-i priveşte pe pacienţii cu depresie, schizofrenie şi tulburare bipolare, nevoia de medicamente mai bune este enormă.

Surse: http://www.forbes.com/2010/09/16/prozac-xanax-valium-business-healthcare-psychiatric-drugs_print.html, http://www.forbes.com/2010/09/16/prozac-xanax-valium-business-healthcare-psychiatric-drugs_slide.html, http://www.psychiatrictimes.com/news/content/article/10168/1681732, http://awesome.good.is/transparency/web/1005/drugged-culture/flat.html

In Spaima de prabusire (1974) sanatatea si patologicul sunt atribuite de Winnicott dinamicii integrare-dezintegrare, la randul ei depinzand de mediul facilitator:

The individual inherits a maturational process. This carries the individual along in so far as there exists a facilitating environment, andonly in so far as this exists. The facilitating environment is itself a complex phenomenon and needs special study in its own right; the essential feature is that it has a kind of growth of its own, being adapted to the changing needs of the growing individual. The individual proceeds from absolute dependence to relative independence and towards independence. In health the development takes place at a pace that does not outstrip the development of complexity in the mental mechanisms, this being linked to neurophysiological development. The facilitating environment can be described as holding, developing into handling, to which is added object-presenting. In such a facilitating environment the individual undergoes development which can be classified as integrating, to which is added indwelling (or psychosomatic collusion) and then object-relating. This is a gross over-simplification but it must suffice in this context. It will be observed that in such a description forward movement in development corresponds closely with the threat of retrograde movement (and defences against this threat) in schizophrenic illness.

Termenul de "integrare" este folosit de el cu mai multe sensuri (dar sunt sensuri care se completeaza). In "Integrarea Eului in dezvoltarea copilului" (1962) chiar recunoaste:

Tendinta principala in procesul de maturizare poate fi condensata in diferitele intelesuri ale cuvantului integrare

si pana la sfarsitul articolului numai despre aceste sensuri vorbeste (ar fi bine sa revenim cu un comentariu in care sa le rezumam).

Nu cred ca este exclus ca si "nonintegrare" sa aiba mai multe sensuri, asa cum bine ai citat din "Capacitatea de a fi singur", insa nu cred sa il substituie pe cel de "dezintegrare"; in De la pediatrie la psihanaliza, mai exact in citatul dat de tine, nu stiu daca "nonintegrare" are acelasi sens cu "dezintegrare" sau daca nu cumva vorbeste despre zonele de nonintegrare psihica (insule) existente in psihoze, idee despre care citim ulterior la Andre Green.

Asta se leaga si cu intrebarea unui alt cititor al Cafe Gradivei cu privire la "aparitia" psihozelor la o anumita varsta pana la care individul a functionat normal. Iata raspunsul cu cuvintele lui Winnicott, nu ma pot abtine sa nu dau un citat mai larg:

Clivajul intr-o personalitate apare si se organizeaza din cauza esecului mediului. A existat un esec al mediului general asteptat. In termenii mei, un bebelus este de obicei ingrijit de o mama indeajuns de buna. Ei bine, fie o mama indeajuns de buna a esuat (poate ca era bolnava), fie nu a fost indeajuns de buna. Eu nu voi aduce acuze, ci caut doar etiologia. Aceste aspecte sunt mai usor aplicabile in schizofrenia infantila sau din copilaria timpurie, dar trebuie sa gasim o cale de a le aplica la schizofrenia adolescentului si a adultului, chiar si atunci cand pare ca lucrurile merg bine in copilaria timpurie, iar tulburarea se manifesta clinic doar mai tarziu. Fapt e ca dependenta timpurie continua sa aiba semnificatie, indeosebi in adolescenta si, poate ca, sub o forma deghizata, intreaga viata.

Cu ocazia vizitei lui Serge Tisseron in Romania pentru lansarea sambata trecuta a cartii sale despre jocurile video, am dorit sa-l intreb, in avans, despre „dorintele” constiente si inconstiente pe care noile tehnologii ni le satisfac. Pornind de la intrebarea „Au aparut noi dorinte sau este doar o modalitate noua de satisfacere a unor dorinte vechi?”, iata mai jos un raspuns al psihanalistului francez.

Retele noi, dorinte noi

Daca noile retele permit satisfacerea dorintelor care au existat dintotdeauna, ele le vor satisface si pe cele noi.

1. Imediatul
Internetul corespunde - ca si telefonul mobil - dorintei de a ne putea intalni interlocutorii si de a fi impreuna cu ei in orice loc si in orice moment. Este adesea o adevarata forma de aviditate relationala! Multi dintre contemporanii nostri manifesta semne de intoleranta atunci cand nu pot sa-si intalneasca interlocutorul imediat ce-si doresc asta...

Aceasta aviditate este la originea aparitiei mesajelor din ce in ce mai scurte. Sunt numeroasele abrevieri din SMS. Noua retea Twitter care impune ca mesajul sa fie de cel mult 141 de caractere intareste aceasta tendinta catre prescurtare.

2. Universalitatea
Cu internetul totul este adresat tuturor, altfel spus - nimic, nimanui, in mod special. Fiecare mesaj seamana cu o multitudine de mici sticle care contin toate acelasi mesaj, aruncate in mare, pentru ca unul sau mai multi interlocutori sa apara. Dar aceasta dorinta de a avea cat mai multe relatii de pe intreaga planeta este insotita de un paradox: dupa ce a fost in explorarea celui mai departat si celui mai diferit de el insusi, internautul vrea in final sa se apropie de oamenii cu care impartaseste aceleasi gusturi si aceleasi preocupari!

3. A interesa mai mult decat a comunica
Majoritatea schimburilor angajate in spatiile virtuale raspund regulii Google. Aceasta regula consta in a face sa apara primele acele spatii sau productii care au cel mai mare numar de vizualizari. Ca acestea sunt insotite de placere, dezgust sau furie nu are nicio importanta. Conteaza doar numarul de vizite. Aplicata retelelor sociale, regula Google consta in a vrea sa te faci remarcat cu orice pret. Numarul de interlocutori atrasi conteaza mai mult decat parerea fiecaruia dintre ei.

4. Identitati simultane
Folosirea pseudonimelor pe internet faciliteaza incontestabil posibilitatea de a avea mai multe identitati - sau mai multe vieti in paralel. Intr-un punct de vedere, asta a existat mereu. Un om poate de exemplu sa aiba un rol de lider in clubul sau sportiv, sa fie un angajat la munca, plin de umor cu prietenii sai si un sot pasiv in viata de cuplu. Dar aceste identitati diferite sunt succesive si cantonate fiecare intr-un spatiu diferit. Ceea ce este nou este ca toate aceste existente pot aparea in acelasi timp in spatiul internetului si pot functiona simultan.



Retele noi: dorinte vechi de cand lumea

Dupa explozia blogurilor la inceputul anilor 2000, asistam la cea a noilor retele sociale: site-uri de intalniri, de timp liber, de cautare a unui loc de munca etc. Aceasta situatie este evident total noua. Si totusi ea isi datoreaza in mod esential succesul unor dorinte vechi de cand lumea....


1. A valoriza experientele cotidiene si a le da un sens
Asta este ceea ce ne impinge pe fiecare sa povestim apropiatilor, prietenilor, in carti sau la televiziune. Asta da un plus de valoare vietii noastre. A povesti pe internet evenimente mari si mici din viata personala raspunde unei nevoi vechi a omului de a-si valoriza experientele si de a le da un sens.

2. A se ascunde si a se arata dupa voie
A povesti despre tine este un mod de a te arata. Dar totul este sa poti sa te ascunzi atunci cand ai chef. Anonimatul pe internet si posibilitatea de a disparea in orice moment satisface aceasta asteptare. Intr-adevar, dorinta de a se ascunde si cea de a se arata sunt mai degraba complementare decat opuse. Fiecare dintre ele contribuie la construirea stimei de sine, prima valorizand intimitatea, iar cea de-a doua "extimitatea": am desemnat intr-adevar cu acest cuvant* dorinta de a dezvalui anumite aspecte ale sinelui cu scopul ca ele sa capete o valoare mai mare datorita privirilor celorlalti.

3. A fi cineva care nu ma uita
A avea multi prieteni in retele il asigura pe internaut ca nu va fi uitat. Dorinta ca un numar mare de oameni sa se gandeasca la mine din timp in timp inlocuieste pe cea ca o singura persoana sa se gandeasca la mine tot timpul. Aceasta dorinta de a nu fi uitat include adesea si o preocupare altruista. Pe internet, spatiile noi propun astfel schimburi de retete culinare, iar in Second Life, de exemplu, nu lipsesc utilizatorii care sunt gata sa explice celor noi veniti functionarea acestei mari comunitati virtuale.

4. A gestiona distanta relationala
Foarte apropiati, ne angoasam din cauza pierderii libertatii noastre, pe cand separati, ne temem de abandon. Retelele noi permit modularea dupa propria vointa a acestei distante: putem sa ne apropiem mai mult, intelectual si emotional, ramanand din punct de vedere fizic protejati total de anonimat.

Pe scurt, nimic nu e nou sub soare... cel putin din acest punct de vedere, caci aceste noi retele sociale schimba de asemenea multe lucruri.